Danbarn-am cum am ajuns în filmul acesta despre anticipate!

Am convingerea că dacă Dan Barna era președinte, intram în anticipate încă de anul trecut. Sau nu?

Păi, să vedem.

Anul trecut, un Dan Barna extrem de mulţumit de rezultatul neobişnuit al Alianţei USR-PLUS la Europarlamentarele din mai, susţinea că alegerile anticipate „pot fi organizate cel mai devreme în primăvară”. Primăvara fiind cea a anului 2020, firește. Deci, nici o grabă. Mai ales că Cioloş tăcea „en marche” către şefia grupului europarlamentar aflat în slujba intereselor preşedintelui Franţei, Macron.

După o lună, Dan Barna devine mai vehement. Deh, trebuia să gestioneze şi domnia sa, din vorbe, caii mari pe care era de la europarlamentarele din 26 mai, să le dea nişte jăratec să înfulece; ce mai, deja guvernau Ţara, erau majoritari în Parlament, chestii - se umflase usereu-n om mai ceva ca PLUSul la chenzina magistraților). Imperativ, Dan Barna cerea „demisia premierului Dăncilă şi acord politic pentru declanşarea alegerilor anticipate”. USR-PLUS susţinea „parlamentar orice formulă de guvern non-PSD care are ca obiectiv alegerile anticipate“. Motiv pentru care le propunea preşedintelui Klaus Iohannis şi partidelor din opoziţie „să semneze un pact prin care să se angajeze că vor organiza alegeri anticipate la începutul verii viitoare”. Fix „în data de 6 iunie, odată cu alegerile locale“.

Avea şi indicațiile la el: “Preşedintele trebuie să demareze acest proces pentru anticipate. Întoarcerea la popor este soluţia normală pentru ieşirea din criză. Orice altă variantă continuă criza guvernamentală“. Căci, nici mai mult, nici mai puţin Alianţa USR-PLUS era „pregătită să-şi asume guvernarea după alegerile anticipate“. În PLUS, propunerea cu care mergeau la consultările prezidenţiale de la Cotroceni era (aţi ghicit!): „pactul pentru anticipate“.

Căci, Dan Barna luase „foarte în serios mesajul preşedintelui de susţinere a alegerilor anticipate“.

Discuţiile cu preşedintele din luna octombrie a anului trecut decurseseră excelent. Aşa că că Dan Barna, în numele USR-PLUS, şi-a făcut timp de „o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Avea „un mandat clar pentru stabilirea calendarului în vederea alegerilor anticipate“. Cu concluzia-îndemn, transmisă public în aceeași zi preşedintelui Iohannis: “Haideţi să facem anticipate acum, cât PSD este slab“.

Nici a doau zi Dan Barna nu renunțase la nimic din ceea ce Dan Barna ne anunțase până atunci. Prin urmare, aflăm că Dan Barna (în numele USR, fireşte), nu a „renunţat, niciun moment, la anticipate“.

Între timp s-au mai rupt lanţurile de iubire, Dan Barna devenind prezidenţiabilul Alianţei USR-PLUS. Prin urmare, pe final de octombrie aflam că Dan Barna nu participă la guvernare. Şi, oricum, “Guvernarea Orban va fi una slabă, pentru că majoritatea parlamentară nu poate să-l ajute". Pe cale de consecință aflăm că Dan Barna şi ai lui sunt „foarte consecvenţi cu ceea ce spunem şi ceea ce se întâmplă, şi anume obiectivul este acela al anticipatelor."

Luna octombrie a anului trecut a fost una a consecvenţei principiilor de muncă şi de viaţă ale prezidenţiabilului Dan Barna. Acesta a susţinut, declarativ, că altfel nu avea cum, „modificarea rolului preşedintelui ţării, prin implicarea acestuia în declanşarea de alegeri anticipate sau în construirea bugetului“. Că nu intră în atribuţiile prezidenţiale alcătuirea Bugetului (Legea 500 din 2002, amărâta de Constituţie a României), Danbarn-are... important este că: “Provocarea alegerilor anticipate rămâne o temă importantă“.

Prin urmare, după ce îl felicită pe Iohannis pentru câştigarea prezidenţialelor, îi transmite că aşteaptă „să înceapă imediat discuţiile cu partidele politice pentru declanşarea alegerilor anticipate. Este momentul să trimitem PSD în istorie.“

Aşa că e de-a dreptul penibilo-comic momentul ulterior, în care tocilarul clasei politice, Dan Barna, iese să se rățoiască la golanii din PSD pe care vrea să-i trimită în istorie: “Fac un apel la noua conducere a PSD să susţină ideea alegerilor anticipate deoarece ambiguitatea nu serveşte nimănui”.

Trece anul, vine Anul Nou, nici nu începe bine săptămâna de lucru bugetară şi, fermul Dan Barna anunţă naţiunea: “Alegerile anticipate reprezintă singura soluţie pentru crearea unei majorităţi care să reflecte dorinţa românilor de a ieşi rapid din ambiguitatea actuală".

Eh, o lună mai târziu, într-o zi de marţi, 14 ianuarie 2020, un băiat cu semnalmentele și vocea lui Dan Barna ne-a demonstrat că şi discuţia despre anticipate este un fel de „scârţi-scarţi, până marţi”, afirmând că: “obiectivul principal pentru România este alegerea primarilor în două tururi”. Motiv pentru care n-ar „vrea, pentru că există riscul acesta, să sacrificăm alegerea primarilor în două tururi pentru anticipate“.

Batman, Batman, dar până când?! S-a prins și el că USR-PLUS este cam golaş acum în faţa anticipatelor. Dar la Locale, cu alegeri în două tururi, ar putea să prindă ceva primării. Fireşte, cu alegeri de primari numai într-un singr tur, nu are nici o șansă. Că fiecare tânăr, frumos şi liber, votează (dacă mai are chef de deplasare) doar la mică-sa şi ticu-so acasă, nu pe coclauri ca la Europarlamentare şi Prezidenţiale.

Și, gata!

Adauga comentariu