Schizofrenia salvează România: Parlamentarul Ludovic Orban contesta la CCR angajarea răspunderii Guvernului Boc pe 5 legi în 9 luni. Premierului Orban i se pare firească angajarea răspunderii pentru 7 legi în doar 3 luni!

CCR a decis miercuri că sunt neconstituționale două legi adoptate prin angajarea răspunderii de Guvernul Ludovic Orban, anume modificarea legilor justiției și a OUG 51 privind transportul elevilor. CCR a admis plângerile PSD care a reclamat că legile au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului deși în Parlament se aflau legi cu același obiect. Rămâne de văzut care sunt motivele care au dus CCR la aceste soluții.

De altfel, în 2009 și 2010 CCR a explicat care sunt limitele angajării răspunderii Guvernului. În 2010, de exemplu, CCR a spus că este un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern, conflict declanșat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educației naționale și angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect. Deciziile CCR vin după ce, în 2009, un grup de 89 de parlamentari ai PNL a contestat la CCR modificarea Legii Educației Naționale prin angajarea răspunderii Guvernului. La momentul respectiv, premier era Emil Boc, iar miniștrii erau de la PDL și PSD. În reclamația depusă atunci la CCR, liberalii au reclamat că „Executivul şi-a asumat răspunderea în aceeaşi zi asupra unui număr de 3 proiecte de legi” și că angajarea răspunderii Guvernului Emil Boc de 5 ori în nici 9 luni „duce la o siluire a normei constituţionale”. Printre semnatarii plângerii era şi Ludovic Orban. Azi mare „siluitor a normei constituţionale” – ca să cităm din clasici. Angajarea răspunderii Guvernului Boc de 5 ori în 9 luni era mai „siluitoare” pentru parlamentarul Ludovic Orban care, în calitatea sa de premier, deja și-a angajat răspunderea în Parlament pentru 7 legi în 3 luni!

Extrase din Deciziile CCR 1.557/2009 și 1.431/2010:

„(...) angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit în absenţa dezbaterilor, Guvernul ţinând cont sau nu de amendamentele făcute. La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă în extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă”

(...) angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată

(...) chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusivă a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale ca garant al supremaţiei Legii fundamentale.

„(...) dreptul Guvernului de a stabili conţinutul şi structura unui proiect de lege nu este absolut, el trebuind să se supună unor condiţii impuse ori desprinse din realitate sau de caracterul vital al legii pentru programul său de guvernare. A ignora astfel de limitări echivalează cu subminarea unui raport echilibrat între puterile statului, negând până la anihilare rolul de legiferare ca funcţie principală a Parlamentului, prin minimalizarea conceptului de reprezentativitate, întrucât numai senatorii şi deputaţii ca deţinători de funcţii publice alese reprezintă poporul, fiind deci, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie, în serviciul acestuia”

„În concluzie, pentru a nu fi catalogată drept o procedură de nesocotire a raţiunilor ce au stat la baza edictării dispoziţiilor art. 114 din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepţie”

”(...) acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreționar, oricând și în orice condiții, ar echivala cu transformarea acestei autorități în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce privește atribuția de legiferare. Legitimarea unui astfel de act, cu argumentul că art. 114 din Constituție nu face nicio distincție cu privire la posibilitatea Guvernului de a-și angaja răspunderea, argument fundamentat pe ideea că tot ce nu este interzis este permis, ar putea conduce, în final, la crearea unui blocaj instituțional, în sensul că Parlamentul ar fi în imposibilitate de a legifera, adică de a-și exercita rolul său fundamental, de unică autoritate legiuitoare”

În cazul în care CCR nu admite posibilitatea adoptării unui proiect prin angajarea răspunderii Guvernului dacă acel proiect se află deja în Parlament, atunci devine misiune aproape imposibilă pentru PNL să-și impună proiectele de guvernare fără un acord cu PSD.

Adauga comentariu