1 iunie, bucuria copiilor. Și după 1 iunie?

A stat cât a stat Florin Cîțu în casă, în weekendul ăsta restricționat și, de plictiseală, s-a uitat la televizor mai mult decât de obicei. Și a văzut el că unii sărbătoresc Paștele. Iar alții se bat prin piață cu jandarmii. Iar mai spre seară, s-a uitat la un film american cu niște copii care se jucau cu iepurașul și căutau ouă de ciocolată ascunse care pe unde. Și i-a cazut mărul în cap. „Pfuai, ia să le fac eu un cadou românilor mei, să-i mai îmbunez un pic.”

Zis și făcut. Ajunge el luni dimineață la serviciu și îi adună pe toți miniștrii să le ceară ajutorul.

„- Dom' premier, e cam din scurt, eu zic să o lăsăm pentru mai încolo.

- Florine, ca să aibă efect, trebuie un cadou serios, cu greutate. Să nu ne pripim cu ceva light și apoi să ni-l arunce pe geam înapoi.

- Șefu', se apropie 1 iunie. Mai sunt vreo 8 săptămâni. Copilașii au răbdare până atunci și noi avem vreme să rezolvăm treaba. Problema e: ce cadou?

- Colegi, specialiștii mei din sănătate mi-au spus că suntem în picaj, că se duce pandemia. Că vreo două luni avem șanse să tot coborâm. Până pe la 1 iunie. Ce ziceți?”

Și pune premierul de o conferință de presă:

„Astăzi voi anunța constituirea unui comitet interministerial care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României. Acesta este primul jalon pentru revenirea la normalitate. Comitetul va fi în coordonarea premierului. Fiecare ministru va discuta cu cei din domeniul său și va veni cu soluții.... 1 iunie este primul pas pe care îl văd. Nu înseamnă o deschidere 100%. ”

Promisiunile lui Florin Cîțu sunt cât se poate de reale, dar nu pentru că ar fi el cel mai onest și de treabă politician român. Sunt reale și vor fi puse în aplicare pentru că încolo ne îndreptăm. Suntem deja în cea de-a doua săptămână de scădere a intensității pandemiei. Valul 3 merge în jos, se sparge.

Experiențele trecute, de la noi dar și din celelalte țări, ne spun că scăderile vor dura în jur de 8 săptămâni. Cel puțin. După care, fie se intră pe un platou, fie pandemia începe iar să urce, fie se poate întâmpla o minune și se duce spre zero. Totul depinde însă de măsurile care se iau, de felul în care ne protejăm fiecare și, mai ales, de cât de bine merge procesul de imunizare, de vaccinare.

În toamna anului trecut, în valul 2, vârful a fost atins în săptămâna 9 – 15 noiembrie, cu o medie a cazurilor zilnice de infectare de 8.317. După aceea a început să scadă. În 10 săptămâni, între 19 și 25 ianuarie, s-a ajuns la media de cazuri zilnice de 2.487.

 

Acum România a intrat în cea de-a două săptămână consecutivă de scădere a numărului de noi infectări cu coronavirus. Cifrele prezentate luni (5.231 de cazuri), mai mici decât la începutul săptămânii trecute și mai mici decât media zilnică a săptămânii trecute, confirmă trendul descendent. Rata de infectare este de asemenea în cădere liberă iar, cel mai imprortant, numărul R, numărul de reproducție a virusului SARS-CoV-2 în România, a coborât sub 1 în ultima săptămână și a ajuns astăzi la 0,93. Asta înseamnă că pandemia este în scădere.

Valul trei a început să crească de pe la 1 februarie. Au fost 7 săptămâni de creșteri, după care a luat-o în jos. De la o medie zilnică de 2.369 a numărului de cazuri de infectare din săptămâna 2 – 8 februarie, am ajuns la un vârf al mediei săptămânale de 5.655 de cazuri noi, între 23 – 30 martie. După care a scăzut, în săptămâna 30 martie – 5 aprilie, la 5.363 de noi cazuri.

Cum am spus, am intrat în cea de-a doua săptămână de scăderi. Până la 1 iunie, data de la care premierul ne promite tot binele de pe pământ, mai sunt fix 8 săptămâni. Aproape sigur 8 săptămâni de scăderi. Restricțiile impuse zilele trecute de Guvern își vor face efectul. Numărul de reproducție al virusului este în scădere. Vaccinarea merge mai departe.

Același premier Florin Cîțu a spus că „așa cum arată lucrurile astăzi, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la finalul lunii iulie. Dar toată lumea trebuie să meargă să se vaccineze. Am făcut tot ce este posibil. Vorbeam de finalul lunii septembrie, acum putem avea 10 milioane de români vaccinați la finalul lunii iulie. Așa cum arată lucrurile acum, merg în direcția corectă. Din păcate, însă, numărul persoanelor programate este de 700.000.”

 

Și acum ne punem întrebarea: CE VA FI DUPĂ 1 IUNIE? Ar fi trei scenarii de luat în calcul.

 

Scenariul ideal:

Pandemia scade până la 1 iunie suficient de mult încât să nu se mai poată ridica. Indiferent de cât de mult se vor relaxa măsurile. Oamenii vor profita din plin de aceste relaxări și mulți se vor bucura de zilele călduroase de vară.

Cel mai important factor pentru acest scenariu va fi vaccinarea masivă. Cu cât mai mulți români vor fi imunizați, cu atât îi va fi mai greu virusului să se răspândească. Însă, dacă e să recitim ce spunea Florin Cîțu luni (din păcate, însă, numărul persoanelor programate este de 700.000), avem motive de îngrijorare.

Scenariul probabil:

Pandemia va coborâ până la un nivel de liniște și se va menține, precum în vara anului trecut, câteva luni pe acel val. După care, cu „ajutorul” reticenței românilor în a se vaccina și a je m'en fish-ismului lor, când vor uita complet de orice minimă măsură de protecție, prin toamnă vom discuta despre valul 4. Și ne facem planuri pentru un alt Crăciun online.

Scenariul pesimist:

Pandemia va începe din nou să crească din iulie. Relaxarea măsurilor va fi aplaudată prin arderea măștilor, prin chefuri și vacanțe în locuri aglomerate. Singurele locuri neaglomerate vor fi centrele de vaccinare. După două săptămâni de „libertate”, numărul de reproducție al virusului va depăși 1, iar de la începutul lui iulie vor începe să se umple din nou spitalele. Și vor începe discuțiile despre deschiderea sau nu a școlilor.

Dar vara lui 2021 va aduce cu ea și un alt motiv de îngrijorare. Unul politic. Care va conduce cu siguranță la o creștere a numărului de noi infectări. Stay tuned!

 

Adauga comentariu