Dacii liberi trăiesc! În Bihor! Și nu e glumă

Pare o ilustrație vie a lecției din manualul de istorie care ne învață despre daci, sau din filmul ”Burebista”.
Cu chica bogată în vânt, cu barba lungă și deasă, dar nu în dezordine, cu o ie albă și un laibăr negru, și cu niște ochi albaștri plini de bucurie de viață.
Doar căciula îi lipsește, semn că nu se trage din vreo căpetenie de Tarabostes, ci se consideră mai degrabă un Comati(categoria eminent razboinica a societatii dacice, similara altor elite razboinice din antichitate, al caror semn distinctiv era parul lung).
Mă apropii de el, să-l pipăi și să ma conving că există aievea. Parcă am pășit pe un alt tărâm, dintr-un alt veac, în cei 5 metri pătrați amenajați aidoma unei gospodării strămoșești dacice. Nu lipsește Lupul dacic sau fântâna cu ciutură.
E viu! Și vorbește...Așa aflu că îl cheamă Radu Lazăr, că e artist și că e din comuna bihoreană Ceica. El ne îndeamnă să nu ne uităm originile.Pentru Radu Lazăr, sculptorul bihorean din Ceica, este deja un obicei să reproducă lucrări celebre. Lupul dacic, Burebista, Gânditorul de la Hamangia şi perechea lui, dar şi simboluri şi chipuri din istoria României sunt principala sursă de inspiraţie.
Ba mai mult, doritorilor le poate confecționa obiecte de decor și pentru grădina după vechea tradiție dacică. Dacă te interesează, poți lua legătura cu el pe Facebook. Are destule să-ți spună!

https://www.facebook.com/RaduLazarSculptor/

Adauga comentariu