Funcţionarul sanitar

Dacă erau medici (meserie vocaţională), nu slujbaşi (milogi la stat), ştiau cum să se protejeze şi o făceau fără să mai aştepte ca „statul” să-i servească. Dacă erau în slujba cetăţeanului, nu a „statului”, ştiau să-şi facă datoria fără să aştepte echipament de la magazie. Eu ca jurnalist îmi cumpăr singur ce-mi trebuie pentru a-mi face meseria – inclusiv abonament de internet, să pot să scriu şi să pun on-line ceea ce scriu - nu aştept după stat. Salariul meu de la patron este cu foarte multe ordine de mărime mai mic decât al lor de la „patronul” „stat”. Eu pot să-mi creez condiţii optime pentru a-mi face meseria (vocaţională), ei aşteaptă să li se ofere condiţii.

Eu sunt în meserie, ei sunt în slujbă.

Şi ştiu ce spun - avem printre noi destui slujbaşi de presă, infecţi care ne spurcă meseria fiind goarne ale interesului politicienilor, trompete ale procurorilor şi informatori de opinie. Papagali şi boschetari de presă. Aşteptam să nu văd boschetari printre medici, mai ales că am peste 30 de foşti colegi de liceu medici în lumea largă. Medici, nu funcţionari sanitari! Pe unul nu l-am văzut să dezerteze zilele acestea! Şi sunt mândru.

Ni se spune: v-aţi duce, fără protecţie, să trataţi un pacient cu COVID-19? Răspund: le-am cerut eu să-mi facă meseria, să fie alergaţi de mineri în iunie 90, să fie ameninţaţi cu moartea de tot felul de psihopaţi când le arătam public nemerniciile? Când şi-au ales meseria nu ştiau la ce se pot expune? Cu toţii murim într-o zi, haide să nu murim zilnic!

Dacă erau pe linia frontului în oricare război aşteptau echipament de la magazie, sau acţionau să panseze răni? Adică fără mască nu ştiu cum să se protejeze, nu ştiu ce protocoale să urmeze, cum să se protejeze? Atunci ce pretenţii să mai avem să ne trateze şi să ne protejeze pe noi?

Nimeni nu le cere să se sacrifice inutil, să-şi pună viaţa în pericol. Tocmai acest lucru li se cere: să se protejeze, să poată proteja. Să-şi pună educaţia şi mintea care i-a dus până acolo încât au ajuns medici la contribuţie, nu să stea să le rezolve problemele un stat de hoţi şi mincinoşi. De aceea nici să nu ni se ceară să le aplaudăm laşităţile. Celor care sunt laşi. Mă bucur nu numai că sunt puţini, dar şi că sunt pilele, cunoştinţele şi relaţiile politicienilor. Nişte inutili căţăraţi în funcţii pe limbă, nu pe ce au buchisit în şcoală.

Adevărata problemă a cetăţenilor României este modul suspect în care statul ne ţine speriaţi şi cum i-a transformat pe medici în vectori de răspândire a spaimei.

Îngrijorător pentru tot ceea ce înţeleg eu dintr-un stat care ar trebui să îşi protejeze cetăţenii (nu partipriurile), este faptul că acesta, plin de hoţi şi de mincinoşi (indiferent cine s-a jucat de-a statul român timp de 30 de ani), în loc de echipamente de protecţie, în loc de comunicare transparentă, în loc de logică şi bun simţ, ne-a oferit în lupta cu COVID-19 dosarul cu şină şi excesul de amendă.

Se vorbeşte despre digitalizarea României de dinainte de anul 2000. S-au alocat din gură şi numai către buzunarele amicilor politici, sute de milioane de euro pentru a se face “digitalizare” şi s-a făcut nimic. Pardon, s-au făcut averi de neam prost. Iar noi ieşim din case să mai muncim doar dacă putem prezenta dosarul cu şină “organului”.

În loc de teste pentru depistarea COVID-19 se dau amenzi - tot un fel de teste pentru depistarea indisciplinaţilor şi inconştienţilor dintre noi.

Un stat care nu ştie să-şi motiveze cetăţenii să-i respecte legile, este un stat eşuat. Cu atât mai eşuat cu cât trebuie să inventeze mijloace de coerciţie pentru a-şi ţine “soldaţii” (de data aceasta personalul medical) pe linia frontului (adică în spitale).

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, la Europa FM, că Guvernul ia în calcul să interzică dreptul de liberă practică și prelungirea perioadei de preaviz pentru medicii care demisionează în aceste zile, în care România este afectată de coronavirus, iar zeci de doctori demisionează. Însă, înţelegătorul şi patriarhalul premier zice că înclină mai mult spre prelungirea perioadei de preaviz. Citez: ”Trebuie să mai avem o consultare cu cei din Ministerul Sănătății. Personal, nu aș opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică. Eu le-aș da dreptul să se mai gândească, adică să prelungim perioada de preaviz. Este posibil să facem asta în perioada de stare de urgență, prin derogare de la Codul Muncii”.

În rest, acum aflăm că “trebuie” “să facem, să dregem”... Citez: ”Este ușor să spui să nu mai practice medicina, dar România și așa duce lipsă de cadre medicale. Avem nevoie de fiecare medic, de fiecare asistent medical, de fiecare personal cu experiență. Trebuie să asigurăm condiții mai bune în spitale, să cumpărăm materialele necesare, să asigurăm resursele necesare”.

Acum o lună aveam de toate, trebuia doar să stăm liniştiţi. Iohannis şi Orban erau mai preocupaţi de a avea alegeri anticipate, nu de a se pregăti de acest “război”, mai ales că (acum susţin) că magaziile erau goale, lăssate aşa de către foştii amici de tentativă de lovitură de stat de la PSD.

Prin urmare, de ce să se sacrifice cineva pentru nişte “guvernanţi” care inspiră tot atâta încredere cât o “scrisoare nigeriană”? În nişte indivizi care au lucrat timp de 30 de ani numai în interes personal şi de grup infracţional organizat? Care “ne-au lucrat” să le fie numai lor bine.

Şi, gata!

PS: Cei care îşi pun mintea la contribuţie, găsesc şi soluţii. 

Adauga comentariu