Lovitura anului în Oradea: o bandă de hoți au dat atacul la TIR-urile parcate în Oradea

Polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule au anunţat astăzi, că au finalizat cercetările în cazul celor cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, patru din localitatea bihoreană Oșorhei și unul din municipiul Oradea, care au fost inculpaţi pentru furt calificat în formă continuată.


Hoţii au acţionat în grup, pe timp de noapte. "Suspecţii au tăiat lacătele şi au smuls capacele locaşului special în care se aflau montaţi acumulatorii, tăind şi cablurile de alimentare", a explicat ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău. 


Prejudiciul total cauzat astfel a fost estimat la 22.100 de lei. 


Manglitorii au acționat în perioada noiembrie - decembrie 2018, și lăsat fără baterii 11 TIR-uri.


Acum ei vor ajunge în fața judecătorilor, însă e mult mai bine pentru ei, decât să ajungă pe mâna camionagiilor.

 

Adauga comentariu