Nu Bolojan e ”fruncea”. Președinția Alianței Vestului va fi rotativă și începe cu Robu

Parteneriatul prin care Aradul, Bihorul, Clujul si Timișoara intențonează să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles,a mai făcut un pas înainte. Si-a ales președintele și și-a stabilit un sediu.


Chiar dacă nu și-a arogat meritul, inițiatorul acestei alianțe a fost Ilie Bolojan, și ne așteptam ca el să fie președinte. De altfel el este primarul cu cea mai mare recunoștere, cel mai școlit în ale administrației, el a fost declarat anul trecut ”omul anului” până și în Cluj-Napoca, el este cel mai performant în atragerea fondurilor europene.


În schimb, Alianța Vestului a decis ca președinția să fie rotativă, iar primul președinte este primarul Timișoarei, Nicolae Robu.


Tot acolo este și sediul oficial al alianței, după ce ieri Consiliul local al municipiului de pe Bega a aprobat o hotărâre prin care pune la dispoziția Alianței a unui sediu la etajul 1 al Primăriei Vechi. Acolo, în patru încăperi,  a funcționat Biroul Economic al Primariei Timișoara.


În acest moment, reprezentanţii AVE lucrează la constituirea juridică şi încă nu au întocmit proiecte pe care să le implementeze.


”Sunt gata documentele de constituire juridică, statutul şi actul constitutiv, le vom transmite instanţelor să parcurgă procedura legală şi când vom avea personalitate juridică, vom angaja inclusiv experţi care să elaboreze proiectele, de la noi vin doar idei de proiecte şi experţii vor fi cei care vor detalia lucrurile şi vor aprofunda şi desigur vor genera proiecte”, a explicat Nicolae Robu.

 

 

Adauga comentariu