Parcările de domiciliu desființează trotuarele. Numărul mare de mașini deținute de orădeni dăunează grav circulației pietonilor

A devenit o adevărată aventură să fii pieton,și asta nu prin oraș, ci prin propriul cartier.


În goana după venituri și pentru o administrare ”eficientă” a orașului, Primăria a acaparat cu totu absolut orice locșor din municipiu unde se poate ”amenaja” o parcare.


Că sunt foarte multe mașini în oraș, de acord. Că e mai bine să știe fiecare unde parchează, decât să se ia la bătaie proprietarii pentru că unul ar ”ocupa” locul altuia, iar suntem de acord.


Că trebuie să limitezi cumva numărul mașinilor pe care le dețin orădenii, iar n-avem ce comenta, în condițiile în care unele famili dețin 2 sau chiar mașini.
Dar să nu mai poți circula în siguranță, decât pe carosabil, în propriul cartier, apoi cu asta nu mai putem fi de acord.


Iar să ”amenajezi ” un loc de parcare (adică să tragi cu bidineaua niște linii pe asfalt) chiar pe trotuat, apoi asta e chiar mai rău decât Hagi Tudose.

Iar chestiunea aceasta nu este deloc izolată, ci e o regulă în tot orașul.


Și iată cum, se adeverește din nou zicala că ”și drumul spre Iad e pavat cu intenții bune”.


Într-un oraș care se laudă an de an cu extinderea zonelor pietonale, pietonii au devenit interziși pe trotuare.


Poate așa de explică de ce parcarea a devenit o afacere profitabilă în Oradea, unde autoritățile locale au încasat anul trecut aproape 17 milioane de lei din abonamente, tichete și amenzi. 


Ai câștigat? Continuă!


Motiv pentru care anul trecut consilierii locali au decis majorarea tarifelor.


De anul acesta, taxa pentru parcarea plătită anticipat, cu cu cardul pe mobil sau cu apel la 0359710140 sau cu „tpark”pe bază de voucher pentru 30 de minute, una și două ore, a crescut cu 15,38%, de la 1,39 lei, 2,60 lei și 5,20 lei la 1,50 lei, 3lei respectiv 6 lei.


Taxa achitată anticipat, înainte de ora 12:00, pentru o zi a crescut de la 20 la 25 lei.


Abonamentele pentru locurile albe s-au scumpit și ele: cel pentru o lună de la 85 lei la 90 lei, cel pentru 3 luni este 250 lei față de 240 lei, cel pentru 6 luni a ajuns 480 lei față de 460 lei, iar pentru un an este 900 lei, față de 870.


Abonamentele de parcare pentru riverani n-au suferit modificări față de 2018: 1 lună – 20 lei, 3 luni – 60 lei, 6 luni – 110 lei iar un an – 200 lei.


Abonamentul pentru parcare de domiciliu a crescut cu 20%, ajungând la 120 lei pe an.


Taxele pentru ridicarea mașinii s-au majorat și ele: pentru eliberarea mașinii dacă nu s-a început procedura de ridicare – 200 de lei față 150 lei, ridicarea și transportul în parcarea primăriei – 400 de lei de la 300, iar taxa de staționare în aceasta este de 3 lei pe oră, față de 2 lei anul trecut.


Cu banii colectați de la orădenii care plătesc parcarea, sunt amenajate noi locuri de staționare și sunt întreținute cele deja existente. 


Întrebarea este: până unde și până când?

 

 

Adauga comentariu