PROGRAME DE DAT LA FRAIERI

După ce am citit cele trei programe “de guvernare” ale principalilor competitori politici din 6 decembrie 2020, nu reușesc să pricep cum poți promite măriri de salarii, pensii şamd, fără să spui nimic despre nicio creștere de taxe, impozite şi alte contribuții?

Bugetul de stat e la un pas de colaps, dar se promite marea cu sarea.

Cum poţi să te vaieţi public, inclusiv prin contestaţii la Curtea Constituţională a României, că nu ai bani de pensii, dar să treci, senin, în programul tău electoral, dublarea pensiilor?

Ia să vedem cum arată revărsarea de lapte şi miere din programele electorale. O să murim înecaţi în lapte şi năclăiţi de miere...

PSD promite: dublarea imediată a alocaţiilor copiilor; creşterea punctului de pensie cu 32% până în 2024; creşterea salariului minim pe economie de la 1.340 de lei, cât e acum, la 2.050 de lei în 2024; impozit zero pe salariul minim.

PNL promite: un salariu mediu net crescut cu 50% faţă de nivelul din 2020, care va ajunge la 1.000 euro pe lună în 2024; majorarea valorii punctului de pensie cu 46% până în 2024, faţă de 2019; valoarea punctului de pensie creşte de la 1.265 lei în 2019 la 1.840 lei în 2024; pensia medie anuală creşte cu circa 536 lei până la aproape 2.000 lei în 2024 faţă de nivelul din 2020; puterea de cumpărare a românilor va creşte cu peste 30% şi reducerea inflaţiei anuale sub 2%.

Până şi USR PLUSează: eliminarea de taxe şi de impozite pentru salariul minim brut pe economie, care este acum la 2.230 de lei.

Toate acestea, în condiţiile în care deficitul fiscal va fi în acest an de 9-10% din PIB, iar în anii ce vin nu va coborâ sub 6-7% din PIB – nu o spun eu, o spun specialiştii care “citesc” cu ochi critic datele Institutului Naţional de Statistică şi raportările Băncii Naţionale a României. În aceeaşi vreme, datoria publică creşte ameţitor – avem un plus 77,5 miliarde de lei, la doar nouă luni din an – cam de când vede ministrul Cîţu numai “V”e-uri în faţa ochilor.

Toate acestea în condiţiile în care veniturile statului au fost de 227 de miliarde de lei, iar cheltuielile - de 295 de miliarde de lei. O tremie din cheltuielile statului sunt din împrumuturi şi niciun competitor la guvernarea României nu vine cu un plan de reducere a cheltuielilor publice. Şi nu de la investiţii, ci de la cheltuielile de întreţinere a unei armate de cărători de geantă şi tăietori de frunze la câini.

Să vă mai zic ceva: alimentele s-au scumpit cu 18%. Ori noi ştim că “românul statistic” (“mediu”) îşi consumă cu mâncarea cam 40% din venituri. Prin urmare, numai scumpirea alimentelor ar duce inflația cam pe la 7-7,5%. Serviciile nu s-au ieftinit, doar carburanţii – din lipsă de cerere, că stă lumea prin casă din motive de pandemie. Banca Naţională a României ne spune că inflaţia ar fi la 4 şi ceva la sută. Adevărul o fi pe undeva la mijloc – oricum, singurul lucru cert este că economia geme sub povara gestionării fraudulos-defectuoase a pandemiei şi a dorinţei de a avea, indiferent de costuri, alegeri parlamentare.

În astfel de condiţii, mi-ar fi plăcut să văd onestitate în programele de guvernare, nu gargară. Aş fi vrut să văd întrecere în luat, nu în dat. Aş vota oricând cu partidul care şi-ar pune în programul de guvernare chestii de luat, nu de dat. De exemplu:

- pensii speciale (tuturor, mai ales securiştilor de tot felul);

- locuri de parlamentari (300 cât a cerut bietul popor consultat degeaba prin Referendum în 2007);

- averi ilicite (să-i văd pe toţi devalizatorii economiei naţionale cu mâna întinsă după un loc cinstit de muncă);

- drepturi speciale ilicite;

- locuri de muncă sanchi pentru pile, cunoştinţe, relaţii şi ibovnice politice (indiferent de sex).

Nu poţi spune că nu ai bani, dar să promiţi creşterea bunăstării tuturor, neavând controlul asupra creşterii bunăstării decât pentru sine şi acoliţii asociaţi Grupului Infracţional Organizat, impropriu numit partid politic!

Poţi face asta numai dacă nu te interesează ce mai cred românii despre tine şi partidul tău pus pe căpătuială.

Caz în care nu ai ce căuta la guvernare!

Şi, gata!

Adauga comentariu