Resursa inepuizabilă a României

Cel mai mare zăcământ de timp din lume se află în România. Și este foarte vechi. Chiar dacii au început să foreze după timp. Și de atunci tot scoatem. Vă dați seama cât timp avem? Este, practic, o resură inepuizabilă.

De aia nu mă miră că președintele a amânat pe săptămâna viitoare consultările cu partidele. Ce, e vreo grabă? E vreo criză și nu știam? E ceva pandemie? Pe bune că nu mă prind de ce a fost apostrofat domnul președinte.

Fiind șeful statului, are acces preferențial la zăcământul de timp și nu îi e teamă să se folosească de el. Domnul președinte se droghează cu timp.

Nu vi se pare, când vă uitați la el, că parcă trăiește în propria bulă temporală? Viața curge pe lângă el, iar domnul Iohannis are timp. Nu există nicio urgență, doar butonul slow motion.

Klaus Iohannis e genul de om care ar avea timp și lângă un vulcan care erupe. Ar sta la povești în timpul unui cutremur. Domnul președinte ar convoca Consiliul Superior de Apărare a Țării la o săptămână după o invazie militară. Care-i graba?

„Am constatat ieri în Parlament un entuziasm total nemotivat în legătură cu căderea guvernului. Am considerat că e nevoie de câteva zile până când acest entuziasm nemotivat se stinge un pic.”, a declarat domnul președinte.

Vedeți ce simplu e totul când ai timp? Mai stăm câteva zile, mai povestim, mai facem o glumă, mai bem un șpriț. Nu e ca și cum au murit 331 de români de Covid în ultimele 24 de ore. N-au avut timp, săracii, spre deosebire de domnul Iohannis.

„Sunt foarte îngrijorat. Am primit datele despre pandemie. Avem peste 300 de decese astăzi, este o catastrofă. Avem nevoie de un guvern, avem nevoie de abordări mature, nu cinice. Și trebuie să găsim o ecuație prin care se formează un guvern.”, a mai spus domnul președinte.

Klaus Iohannis e un oximoron ambulant. Este îngrijorat, dar relaxat în același timp. Are nevoie rapidă de un guvern, dar nu se grăbește. Mai stăm o leacă, oameni suntem.

Cred că a fost un profesor extrem de îndrăgit. Puteai să-l fraierești cu temele, iar el te răsplătea cu timp. Unde e graba? Doar nu trebuie să încheiem anul șoclar sau ceva. Așa a făcut și cu partidele acum. Le-a dat teme, dar le va corecta doar săptămâna viitoare. Vine weekend-ul. Cum să corectezi teme sâmbătă și duminică, sunteți nebuni?

Mai stăm puțin, ne mai hlizim pe facebook și or trece cumva și zilele astea. Doar n-au intrat în sac.

Între timp, țara nu e guvernată, spitalele sunt pline, prețurile cresc, suntem bine. De două mii de ani, avem timp. Nu e ca și cum ne-am grăbit să construim o țară adevărată în timpul ăsta.

Adauga comentariu