S-a dezlegat misterul! Află cine e vinovatul care a lăsat orașul fără alimentare cu energie electrică azi-noapte

Noaptea care a trecut a dovedit încă o dată că țara asta se ruinează pe zi ce trece.


Deși prețul energiei electrice crește ca Făt-Frumos, într-o zi ca alții într-un an, dotarile în infrastructura de distribuție au intrat la apă ca un tricou de proastă calitate.


Sucursala Oradea a Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania se comportă ca un veritabil ”capitalist”, urmărind profit maxim cu investiții minime, pe banii orădeanului silit să-i contracteze serviciile.


De altfel, așa se comportă și cu presa. Cel puțin așa reiese din răspunsul pe care a reușit să il smulgă cu cleștele ziaristul Adrian Criș de la Bihoreanul.


După ”lupte seculare care au durat aproape o zi întreagă”, societatea a catadicsit să-i răspundă curiozității îndreptățite a ziaristului, care înainte de toate este un client, de ce Oradea a fost privată azi-noapte de energie electrică timp de aproximativ o jumătate de oră.


Dar a ținut să ”precizeze” că fiind o societate comercială privată, nu se supune prevederilor legii 544/2001privind liberul acces la informațiile de interes public. Cu alte cuvinte, ne-a făcut un hatâr că ne-a răspuns. Pentru că oricum nu se schimbă nimic, și oricum nu e treaba noastră. Treaba noastră e să plătim! Indiferent cât, și indiferent pentru ce. Ce atâta democrație?...


Oricum, pentru știința ”populimii”, avaria a fost cauzată de un dihor, pe numele său științific ”jder de piatră”, care neavând de lucru a ”intrat ărin efracție” pe proprietatea ”privatului” distribuitor de energie, mai exact pe un stălp de înaltă tensiune din Ioșia.


Drept pentru care și-a și luat pedeapsa, pentru că s-a electrocutat.


"Vă informăm că incidentul produs în funcţionarea reţelei de distribuţie a energiei electrice în data de 12.03.2019 a avut drept cauză electrocutarea unui animal (dihor) la contactul cu echipamentele electrice la o tensiune de 20.000 V", se arată în comunicatul SDEE Oradea, care adaugă, de asemenea, că "durata întreruperii a fost de aproximativ 30 minute".


Pe vremuri, rețeaua de distribuție a energiei electrice era de domeniul ”siguranței naționale” și obiectiv strategic, astăzi ”obiectivul strategic” al statului este ”belirea” cetățeanului de 7 piei. Și dacă se poate, cu tupeu!

 

Adauga comentariu