Sala de Sport a Universității găzduiește luna viitoare cel mai mare concurs de IT din țară. Peste 700 de programatori, designeri și ingineri sunt așteptați la la un hackathon

HackTM, cel mai mare concurs de IT din România, se va desfășura anul acesta la Oradea în perioada 5 - 7 aprilie.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor pasionate de IT, atât celor deja active din domeniu, cât și studenților și elevilor. Fiind un eveniment deschis, se încurajează idei de proiecte care să testeze creativitatea și capacitatea de inovare a participanților.


Un hackathon este un maraton de programare sau creație în domeniul tehnic. Provenit prin alăturarea cuvintelor "hacking" și "marathon" din limba engleză, se referă la un eveniment în care se realizează proiecte în cel mai scurt timp posibil. Cu toate că termenul "hacking" are conotații negative în media, acesta înseamnă de fapt găsirea unor soluții nonconformiste într-un timp limitat.


La Oradea evenimentul este organizat de Asociația Banat IT în parteneriat cu Oradea Tech Hub, Primăria Oradea, Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației si Departamentul de Calculatoare si Tehnologia Informației din cadrul Universității Oradea.

După 5 ediții organizate la Timișoara, unde anul trecut s-au reunit 700 de programatori, designeri și ingineri, hackathon-ul de software și hardware așteaptă entuziaștii de tehnologie la Sala de Sport a Universității din Oradea.

În prima seară participanții vor expune ideile de proiecte și vor caută coechipieri. După formarea echipelor, participanții vor lucra aproximativ 48 de ore la proiectele lor și vor concura pentru câștigarea premiilor puse la dispoziție de organizatori. Echipele pot beneficia și de ajutorul unor mentori cu experiență în rezolvarea rapidă a problemelor tehnice. Organizatorii asigură totul de la cafea la mâncare și chiar și o zonă de relaxare și dormit, așa încât participanții să aibă toate condițiile să realizeze aplicații de succes.

Perioada de desfășurare a hackathon-ului va fi de două zile de activități creative, timp în care echipele înscrise vor avea șansă să își dezvolte proiectele prezentate.

Evenimentul se va finaliza cu o festivitate de încheiere unde câștigătorii vor fi răsplătiți cu premii pentru cele mai originale proiecte, în urma evaluărilor realizate de către specialiști în domeniu, precum și cu alegerea proiectului care va fi desemnat ca marele câștigător al HackTM Oradea.

 

 

Adauga comentariu