Schimbarea vremii readuce agentul termicîn calorifere. Asociațiile de proprietari pot limita furnizarea încălzirii

Ne-am bucurat prea devreme de încălzirea vremii și, implicit, de facturi mai mici la încălzire.

Temperaturile ridicate si prognoza meteorologică au determinat marți conducerea Termoficare S.A oprirea furnizării energiei termice pentru încălzire și reducerea parametrilor agentului termic primar până la valorile necesare preparării apei calde.

Doar trei zile a durat ”minunea”, pentru că primăvara s-a dovedit încă o dată că este un anotimp capricios.

Răcirea bruscă a vremii a obligat responsabilii să reia începând de vineri furnizarea agentului pentru încălzire. Iar prognoza meteorologică indică cel puțin o săptămână în care media temperaturilor nocturne se va menține sub 10 grade Celsius, situație în care autoritățile sunt obligate să furnizeze acest serviciu.

Cei care doresc totuși să facă economii la factura de energie termică trebuie să știe că asociațiile de proprietari și persoanele fizice pot pot limita furnizarea încălzirii prin închiderea robinetului de separație de la limita de proprietate.

Adauga comentariu