Se fură în continuare de la Electrica. Ultimul tun se apropie de 8 mii de lei

Doi bărbaţi cu vârste de 39, respectiv 64 ani, din Curtuişeni sunt cercetaţi penal pentru furt, după ce au fost prinşi în flagrant cu 30 de izolatoare electrice pe care le-au sustras de pe câmp, de lângă un stâlp al Electrica.

"Poliţiştii Postului de Poliţie Curtuişeni din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au fost sesizaţi că, în perioada 10 - 13 mai, în acest an, persoane necunoscute au sustras de lângă un stâlp de curent electric, situat în câmp, în apropierea localităţii Curtuişeni, 30 de izolatoare pentru linie de curent mediu",explică Poliția.

Paguba, în valoare de 7.800 de lei, a fost recuperată integral de la cei doi hoţi şi a fost restituită angajaţilor Electrica.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Curtuişeni sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita. Cei doi hoţi sunt cercetaţi în stare de libertate.

 

Adauga comentariu