Se poate și cu firme românești: Trameco va construi pe centura Capitalei

CNAIR a semnat un contract de 30 de milioane de euro cu firma din Oradea,  pentru a realiza un pasaj giratoriu suspendat pe centura de sud a Capitalei.


De fapt, este vorba despre o asociere de firme condusă de Trameco(parte a grupului Selina, deținută de Beniamin Rus), din care fac parte Construcţii Erbaşu SA, firma slovacă Vahostav SK și Grafic Tends SRL.


Potrivit hotnews.ro, contractul a fost semnat miercurea aceasta, după doi ani de la lansarea licitaţiei, şi presupune amenajarea unei giraţii suspendate, precum şi lărgirea actualei centuri de sud a Capitalei, pe o porţiune mică, de 2,41 kilometri.


Durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 24 luni pentru executarea lucrărilor de construire, iar perioada de garanție este de 10 ani.


Precizăm că Trameco a primit în subantrepriză construcția Sălii Polivalente din Oradea, iar cu firma din Slovacia va construi 5,3 kilometri din Autostrada Transilvania, pe lotul 3C3 dintre Biharia şi Borş.

Adauga comentariu