Spălările lungi și dese, cheia marilor succese: următoarele două nopți Oradea e fără apă potabilă la robinete

Asta pare să fie deviza celor de la Compania de Apă! Spălări ale magistralelor în fiecare lună.


Tot e bine că e noaptea, și că măcar ne anunță.


Ce nu ne anunță însă, e când va înceta să factureze apă murdară care vine la robinete, după spălarea magistralelor.


Ne-am obișnuit deja ca ore întregi după reluarea furnizării serviciului, să nu putem să folosim apa de la robinete, nici pentru spălat, nici pentru gătit, darmite pentru băut.


Pentru cetățenii orașului asta înseamnă nervi, frustrare și cheltuieli în plus. Dar se are că asta nu e treaba administrației, cu atât mai puțin  a Companiei de Apă Oradea.


Așa că: așteaptă-te ordădene!


În noaptea de luni spre marți, la fel ca și în următoarea, între orele 22 și 06, nu vă bazați pe serviciul de furnizare a apei potabile, pe care de altfel îl plătiți.


„Acest lucru se datorează efectuării lucrărilor de spălare programată a magistralelor de alimentare cu apă. Subliniem faptul că, unele reţele stradale de apă se vor spăla prin intermediul hidranţilor de incendiu. Din acest considerent, vă rugăm să nu interveniţi la hidranţi stradali prin care se efectuează spălări”, transmit reprezentanții Companiei de Apă.


Cu același limbaj de lemn, care demonstreză încă o dată, dacă mai era nevoie, că nici măcar un purtător de cuvânt calificat nu are CAO. Sau dacă e calificat, a obținut calificarea pe nedrept. Corect ar fi fost ”din cauza” și nu ”datorită”, că doar nu se bucură nimeni de această întrerupere.


Pentru a evita situațiile neplăcute, consumatorii sunt rugați să își asigure rezerve de apă.

Astfel, în cursul nopții de luni spre marți (01-02 aprilie) și marți spre miercuri (02-03 aprilie) furnizarea apei potabile se va întrerupe total după următorul program:

Luni spre marţi 01.04.2019 / 02.04.2019, în intervalul orar 22:00 şi 06:00 vor fi afectaţi următorii consumatorii alimentaţi prin următoarele staţii de hidrofor:

STAŢIE HIDROFOR STRĂZI ARONDATE

101 Aluminei, B-dul Dacia

106 B-dul Dacia, Iza, Spartacus

123 Sovata

125 Aluminei, Tuşnadului

126 Târnavelor, Aluminei, Călinescu, Progresului

127 Progresului, Aluninei, Carpaţi, C-tin Brâncuşi

130 Podului, B-dul Dacia

136 Sovata, Tr. Grozăvescu, Aluminei

210 Petofi Sandor

215 Calea Republicii ( blocuri, Spital CFR)

404 Gen.Berthelot, Gen. Magheru

407 Gen. Magheru, Louis Pasteur

409 Parcul Traian, Gen. Magheru

610 Sovata, Dobreştilor, Progresului, Doina, N. Bălcescu, B-dul Decebal, Vasile Conta

611 B-dul Decebal, B-dul Dacia, C. Negruzzi, Doina, N. Bălcescu

612 B-dul Decebal, B-dul Dacia, Alex. Odobescu, Doina, Vasile Conta

SH Pasteur Cartier Nicolae Iorga, George Doja, Louis Pasteur

Marţi spre miercuri 02.04.2019 / 03.04.2019, în intervalul orar 22:00 şi 06:00 vor fi afectaţi următorii consumatorii alimentaţi prin următoarele staţii de hidrofor:

STAŢIE HIDROFOR STRĂZI ARONDATE

103 Posada, Şelimbărului, Aleea Rogerius

104 Transilvaniei, Iza, Complex Master, Hotel Melody

105 Călugăreni, Aleea Rogerius, Sulfinei

110 Italiană, Aleea Rogerius, Podului

111 Bernard Shaw, Italiană, Podului

112 Călugăreni, Transilvaniei, Bernard Shaw

113 Mihail Sadoveanu, Pascal, Moldovei, Predeal

114 B-dul Ştefan cel Mare, Milcovului

115 Moldovei, Locomotivei, Lacul Roşu

116 Transilvaniei, B-dul Ştefan cel Mare, Mehedinţi

117 Transilvaniei, B-dul Ştefan cel Mare, Theodor Speranţia

118 Moldovei, Bârsei, Traian Lalescu

119 Ep. Ioan Suciu, Spartacus

120 Bârsei, Traian Lalescu, Theodor Speranţia

121 Lacul Roşu, Moldovei, Galileo Galilei, Corneliu Coposu

124 Corneliu Coposu, Sadoveanu, Moldovei, Galileo Galilei

128 Transilvaniei, B-dul Ştefan cel Mare, Flamarion

202 Menumurut, P-ţa Creangă, B-dul Dacia, Doinei

209 P-ţa Bucureşti, Săvineştilor, Berzei

218 Corneliu Coposu, Lacul Roşu, Moldovei, Olimpiadei

303 Policlinica nr.1, General Magheru, Cartier Oncea, Cartier Soarelui

411 Parcul Traian – Cartier Episcopia, Calea Borşului (inclusiv Parc Industrial)

Compania de Apă mai precizează că în anumite zone pot apărea decalaje în privinţa reluării serviciului de alimentare cu apă, în funcţie de realizarea parametrilor de calitate ai apei. 


„Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, vă rugăm să transmiteţi orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 – 430.928 sau 0359 – 410.203”, precizează CAO.


Adauga comentariu